REPERE ÎN ISTORIA BISERICII PENTICOSTALE BETEL DIN MONTREAL

Istoria, în general vorbind, este o disciplină a cărei scop şi preocupare de căpătâi este aşezarea şi prezentarea într-o ordine cronologică a evenimentelor din viaţa unei persoane, a unei comunităţi sau a unei naţiuni, pornind de la origini. Istoria Bisericii Penticostale “Bethel” din Montreal – Laval este relativ scurtă, însă încărcată cu multe evenimente. Privind dincolo de evenimentele acestea, iese în evidenţă providenţa Divină.

Credem cu tărie că iniţiatorul bisericii a fost Dumnezeu, Cel care foloseşte oameni şi împrejurări pentru a-şi duce la îndeplinire planurile. În acest scop, Dumnezeu a folosit două familii de credincioşi penticostali, familia Ghionoiu, sosită din Austria în septembrie 1989 şi respectiv, familia Onofrei, sosită tot din Austria, aproximativ două luni mai târziu. Alături de aceste două familii s-au mai alipit încă doi fraţi, Mihai Pană şi Pavel Horopciuc.

Începuturile bisericii au fost foarte grele. Puţinii fraţi se adunau prin case, iar întâlnirile lor constau în studiu biblic, cântare şi rugăciune. Atunci s-au purtat primele discuţii privitoare la posibilitatea deschiderii unei biserici la Montreal. Niciunul dintre ei nu avea experienţa necesară, însă toţi doreau cu ardoare acest lucru.

În iarna anului 1990, adunarea număra aproximativ 20 de fraţi. Li s-a îngăduit să frecventeze o biserică evanghelică franceză, situată pe bulevardul Henri Bourassa. Aici avut loc primul botez în apă, când 6 tineri şi-au dedicat viaţa Mântuitorului. Deoarece pe atunci biserica română nu avea autorizaţie proprie de funcţionare, fraţii au oficiat botezul pe timpul nopţii, în apa rece a fluviului St-Laurent.
Un an mai târziu, in 1991, fratele Mircea Ghionoiu, tatăl fratelui Vasile, a venit în vizită in Canada. Fratele M. Ghionoiu, care era prezbiter într-una din bisericile din România, a început să se ocupe de lucrarea din Montreal.

O dată cu Revoluţia din ’89 din România, spre Canada s-au îndreptat mulţi tineri, iar o parte dintre ei au ajuns la Montreal. Aici ei au intrat in contact cu biserica penticostală. Majoritatea “vaporenilor”, cum erau numiţi, având o medie de vârstă de 20 de ani, nu erau familiarizaţi cu credinţa penticostală, dar au început să frecventeze serviciile adunării locale, şi o parte dintre ei L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al vieţii lor.

Biserica din Montreal a obţinut statut juridic in luna octombrie a anului 1992. Tot atunci a avut loc şi oficierea unui botez in apă. Cei trei candidaţi, respectiv, Daniel Dulugea, Florin Iepure si Corin Caragea, au fost botezaţi de fratele Marcel Lucaci, slujitor în Biserica Penticostala Română din Kitchener, Ontario. Adunările fraţilor încă aveau loc in acea perioadă, în clădirea bisericii evanghelice franceze, situată pe bulevardul Henri Bourassa.

In primăvara anului 1993 are loc ordinarea in slujba de păstor al Bisericii Penticostale din Montreal, a fratelui Marcel Lucaci, şi tot in această perioadă, biserica se afiliază organizaţiei “Church of God”. Fratele M. Lucaci a slujit ceva mai mult de un an, în biserica din Montreal.

În această perioadă, biserica şi-a mutat locul de adunare şi părtăşie, într-un mic spaţiu situat pe strada St. Gertrude şi s-a încercat cumpărarea unui local propriu situat undeva pe bulevardul Leger. Încercarea aceasta s-a soldat cu un eşec care a zguduit comunitatea penticostală română. Localul respective a fost pierdut. În acel moment, intervenţia organizaţiei ”Church of God”, în plan juridic, a fost foarte utilă.

In toamna anului 1994, conducerea adunării a fost preluata de fratele prezbiter Ianoş Petraş, care a slujit aici până in anul 1997, când a fost nevoit să plece in Statele Unite.

In această perioadă, Dumnezeu a chemat la mântuire mulţi tineri. Tot la fiecare jumătate de an, se oficiau botezuri cu câte 6 pâna la 8 candidaţi. Toţi erau băieţi tineri, fără acte, şi mulţi dintre ei s-au îndreptat spre Kitchener, Windsor, Vancouver sau Statele Unite. O parte dintre ei au fost nevoiţi să se întoarcă in România, deoarece autorităţile canadiene nu le-au acceptat cererile de azil politic. Fiecare plecare de acest fel, lăsa o umbră de tristeţe peste cei rămaşi. Am putea spune că timp de mai mulţi ani, biserica din Montreal a fost o biserică de tranzit spre partea engleză a Canadei si spre Statele Unite ale Americii.

În anii care au urmat, biserica şi-a mutat locul de închinare, în câteva locaţii diferite, una fiind situată pe strada Basil Routier, iar alta fiind situată pe bulevardul Saint-Michel. Aceasta din urmă era, de fapt, clădirea unei biserici penticostale italiene, numită Hosanna.

După plecarea fratelui Petraş, fratele Pavel Ardelean a fost ales conducător al bisericii din Montreal,  până in anul 2003. Biserica număra aproximativ 40 de membri activi, iar in această perioadă adunările aveau loc în clădirea de pe bulevardul Saint-Michel, pe care fraţii au cumpărat-o cu ajutorul lui Dumnezeu, de la fraţii penticostali italieni.

În lipsa unui slujitor local, actele de cult le oficiau fraţi slujitori din biserica de la Kitchener, Ontario, fraţi care vizitau ocazional, biserica din Montreal. Cel mai des, dintre cei de la Kitchener, a slujit la Montreal, fratele Vasile Hozan. Tot ocazional, biserica mai era vizitată de fratele Jacques Houle, din partea organizaţiei “Church of God”.

Situaţia aceasta a făcut ca fraţii să vină înaintea lui Dumnezeu cu zile de post şi cu rugăciuni stăruitoare, pentru ca El să aducă, sau să ridice dintre ei, un slujitor care să se ocupe de actele de cult şi să organizeze mai bine lucrarea pe plan local.

In noiembrie 2002, fratele Iosif Feher, impreună cu soţia lui, sora Monica, şi cu cei 3 copii, venind din Biserica Penticostala din Micalaca - Arad, a emigrat in Canada, iar in luna aprilie a anului 2003, fratele Feher a fost instalat in slujba de pastor al bisericii locale.

Între timp, biserica a continuat să crească, iar localul de pe bulevardul Saint-Michel a devenit curând, neîncăpător. Din acest motiv, fraţii au început să caute un alt local, care să corespundă nevoilor. S-a dorit ca noul local să fie mai mare şi să fie situat într-o altă locaţie.

A fost găsit, în primăvara anului 2006, un local situat în Laval, pe strada J.J. Joubert, care servise anterior ca sediu al unei bănci. Au fost necesare mari investiţii, precum şi ample lucrări de amenajare interioară, la care fraţii au participat cu tragere de inimă. In 14 ianuarie 2007, a avut loc inaugurarea oficială a lăcaşului de cult. Numărul membrilor ajunsese atunci la 90 de adulţi, la care se adăugau tineri şi copii.

În iernile anilor 2007-2010, biserica locală a organizat săptămâni de evanghelizare, la care au fost invitaţi fraţi slujitori, atât din Statele Unite cât şi din România. Printre cei ce ne-au vizitat în aceste împrejurări, am putea menţiona pe fraţii păstori Simion Bumbar din Sighetul Marmaţiei, Moise Ardelean din Bujac-Arad, Gurău Ioan din Braşov, Mocanu Romu din Dej, Filip Ioan din Phoenix-Arizona, Aurel Bălici din Chicago, Ianchiş Emil din Sacramento-California, Timbuc Simion din Detroit, Zăgrean Beniamin din Portland-Oregon, Purcar Vasile din Atlanta-Georgia, Pustan Vladimir din Beiuş-Bihor etc.

Ocazional au mai predicat Cuvântul Domnului, fraţi slujitori aflaţi în vizită în Canada. Am putea menţiona pe fraţii păstori Zaharia Bala din Simeria, Gagea Ioan din Călan, Liviu Axinte din Piatra-Neamţ, Babuţa Teofil din Sâmbăteni-Arad etc. Adăugăm că după stabilirea la Kitchener, Ontario, în anul 2005, a fratelui păstor Bârsan Cornel, dumnealui a vizitat de mai multe ori biserica din Montreal.
Au fost oficiate câteva botezuri în apă, câte unul în fiecare an, excepţie făcând anul 2009, când s-au oficiat două botezuri. Cele mai frecvente acte de cult în biserica locală, au fost Cina Domnului şi binecuvântările de copii, deoarece Dumnezeu a binecuvântat familiile bisericii cu mulţi copii.

La începutul anului 2010, biserica numără aproximativ 128 de membri adulţi, un frumos număr de tineri, precum şi aproximativ 130-135 de copii sub 14 ani. Biserica Bethel are in prezent cor, orchestra de coarde si fanfara. Vrednic de remarcat este faptul că, in ultimii ani, biserica de tranzit de altă dată, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a devenit o comunitate stabilă. Toţi membrii comunităţii au situaţia stabilă în ceea ce priveşte statutul lor în Canada, au locuri de muncă, etc. Iernile grele din Quebec nu au mai reuşit să îi sperie pe nou-veniţi, iar biserica a ajuns astăzi să se transforme intr-o comunitate solidă, cu multe resurse şi cu perspective binecuvântate.